Arhivă

2024 – 2025

  • Ședința CRP – draft PV:
  • 1.11.2024, s-a făcut dezinsecția_1 în școală, anexe, sala de sport și containere. Antrenorii vă informează cu privire la eventualele schimbări de orar, pentru competițiile de sâmbătă și duminică. Peste maxim 10 zile va fi al doilea tratament.
  • Subiecte – EN8(noi modele publicate de ME);

Ziua Armatei Române

  • Mulțumim familiei Ungureanu pentru lecția de istorie și pentru întâlnirea dedicată Zilei Armatei Române!
  • Activitatea a inclus și o discuție despre impactul conflictelor armate asupra mediului natural, în concordanță cu tematica săptămânii 21-25.10.2024. Clasa a V-a C a fost gazda acestui emoționant moment!

Săptămâna verde(21-25.10.2024)

Burse

Pentru bursele elevilor sportivi

”Ministerul Educației a fost și rămâne un susținător al performanței sportive. În acest sens, reamintim faptul că începând cu anul școlar 2024 – 2025, elevii sportivi de gimnaziu și liceu pot beneficia de burse de merit și pentru medaliile de aur sau locul I obținute la Campionatele Naționale organizate de Federațiile Sportive Naționale, în sporturi olimpice, în baza Protocolului încheiat între Ministerul Educației și Agenția Națională pentru Sport în data de 7 martie 2024. Odată cu intrarea în vigoare a Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, se adaugă explicit, ca beneficiari ai burselor de merit, elevii care obțin premii la competițiile organizate de Federațiile Naționale în sporturi olimpice. Protocolul dintre Ministerul Educației și Agenția Națională pentru Sport, prin care sunt stabilite competițiile în sporturi olimpice pentru care se acordă burse, este disponibil aici.”(Comunicat de presă ME)

Pentru bursele elevilor  – Olimpiade și concursuri

  • Bursa de excelență olimpică I: anexa 1 și anexa 6 – OME nr. 3469/2024; JO, JPO, JPT;
  • Bursa de excelență olimpică II: etapele naționale ale concursurilor(Pr. I, II, III) incluse în anexele 2, 7, 8 din OME 3469/2024;
  • Bursa de merit: etapele județene ale concursurilor(Pr. I, II, III) incluse în anexele 2, 7, 8 din OME 3469/2024; Pr. I – etapele naționale ale concursurilor incluse în anexele 1 și 2 din OME 3468/2024 și anexele 4, 5, 9 ale competițiilor include în OME 3469/2024; Protocol ME-ANS, doar Pr. I/aur

Conform art. 6 din OME nr. 5518/2024:

  • ”a) bursa de excelență olimpică I se acordă elevilor care obțin distincții, respectiv premiile I, II, III sau mențiune ori medalii asimilate acestor distincții, la olimpiadele școlare internaționale, respectiv elevilor care obțin locurile I, II și III sau mențiune la campionatele sportive școlare internaționale recunoscute de Ministerul Educației, la Jocurile Olimpice, Jocurile Paralimpice, Jocurile Olimpice de Tineret;
  • b) bursa de excelență olimpică II se acordă elevilor de gimnaziu și liceu care obțin distincții, respectiv premiile I, II și III la olimpiadele școlare naționale organizate și finanțate de Ministerul Educației.”
  • Nota ME;

Conform art. 7 din OME nr. 5518/2024, bursa de merit se acordă:

  • ”d) elevilor de gimnaziu și liceu, inclusiv învățământ profesional și dual, care au obținut …
    • premiile I, II sau III la etapele județene ale olimpiadelor școlare recunoscute de Ministerul Educației,
    • premiul I la etapele naționale ale concursurilor/competițiilor școlare și extrașcolare, recunoscute de Ministerul Educației,
    • elevilor care au obținut medalia de aur/locul I la campionatele naționale organizate de federațiile sportive naționale olimpice/probe olimpice.”.

Burse școlare: cele mai frecvente întrebări și răspunsuri

  • Burse școlare;

  • Toate tipurile de cereri de burse&cerere_rechizite;

  • OME Nr. 3469 din 29.01.2024 – Lista competitiilor internationale nationale si regionale 2023-2024;
  • OME Nr. 3468 din 29.01.2024 – Lista proiecte educatie extrascolara 2023-2024;
  • Ordin nr. 3.469/29.01.2024 pentru aprobarea competițiilor ce se vor organiza și desfășura în România, la nivel internațional, național și regional, în anul școlar 2023 – 2024
    •  ERATĂ la calendarul competițiilor ce se vor organiza și desfășura în România, la nivel internațional, național și regional, în anul școlar 2023-2024, aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 3469/29.01.2024
    • Anexa 1: Lista competițiilor internaționale pe discipline școlare și proiecte educative, desfășurate în România și în străinătate, la care participă elevii români în anul 2024 (calendarul competițiilor incluse în această anexă este aprobat prin nota nr. 24.746/29.01.2024)
    • Anexa 2: Lista olimpiadelor școlare ce se vor organiza și desfășura în anul școlar 2023 – 2024 (calendarul competițiilor incluse în această anexă este aprobat prin nota nr. 24.747/29.01.2024)
    • Anexa 3: Lista activităților de pregătire și selecționare a loturilor naționale pentru participarea la olimpiadele internaționale ce se vor organiza și desfășura în anul 2024 (calendarul competițiilor incluse în această anexă este aprobat prin nota nr. 24.748/29.01.2024)
    • Anexa 4: Lista concursurilor naționale școlare ce se vor organiza și desfășura la nivel național, cu finanțare din partea Ministerului Educației, în anul școlar 2023 – 2024 (calendarul competițiilor incluse în această anexă este aprobat prin nota nr. 24.749/29.01.2024)
    • Anexa 5: Lista concursurilor naționale școlare ce se vor organiza și desfășura la nivel național, fără finanțare din partea Ministerului Educației în anul școlar 2023 – 2024 (calendarul competițiilor incluse în această anexă este aprobat prin nota nr. 24.750/29.01.2024)
    • Anexa 6: Lista competițiilor sportive școlare internaționale din calendarul Federației Internaționale a Sportului Școlar ce se vor organiza și desfășura în anul 2024
    • Anexa 7: Lista competițiilor sportive școlare cu finalitate națională ce se vor organiza și desfășura în cadrul „Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar” (ONSȘ), în anul școlar 2023 – 2024 (calendar)
    • Anexa 8: Lista competițiilor sportive școlare cu finalitate națională ce se vor organiza și desfășura în cadrul „Olimpiadei Sportului Militar Liceal” (OSML), în anul școlar 2023 – 2024 (calendar)
    • Anexa 9: Lista competițiilor sportive școlare cu finalitate națională, pentru elevii sportivi legitimați la unitățile de învățământ cu program sportiv integrat și suplimentar, ce se vor organiza și desfășura în cadrul „Campionatelor Naționale Școlare”, în anul școlar 2023 – 2024 (calendar)
    • Anexa 10: Lista competițiilor sportive școlare naționale din calendarul Federației Sportului Școlar și Universitar ce se vor organiza și desfășura în anul 2024
  • DECLARAŢIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE burse sociale;
  • Documente necesare pentru rechizite
  • BURSE NOUTATI;
  • Cererile de burse sociale(venituri mici, monoparentale) vor fi însoțite de adeverințele de venit(ANAF).
  • Termen – depunere dosar rechizite – 13.09.2024; 
  • Termen – depunere dosar burse – 3.10.2024;
  • Art. 22(3) Lista elevilor beneficiari se actualizează ori de câte ori este nevoie, se aprobă în consiliul de administrație al unității de învățământ, se semnează de către director și se transmite la inspectoratul școlar județean (ISJ)/al municipiului București (ISMB). Lista se modifică doar în cazuri bine justificate, cum ar fi transferul elevilor, decesul unui părinte, divorțul părinților, apariția unei situații medicale din cele prevăzute în prezenta metodologie-cadru, o greșeală materială a personalului unității de învățământ, premii obținute de elevii din ultimul an de studii. Nu se adaugă pe listă beneficiarii ai căror părinți nu au depus în termenul-limită dosarele pentru obținerea burselor sociale sau de merit.”(extras OME nr. 5518/2024)

Tichete sociale pentru sprijin educațional în valoare de 500 lei/copil, într-o tranșă unică, în fiecare an școlar, în perioada 2023 – 2027

  • Conform actului normativ, vor putea beneficia de aceste măsuri de sprijin educațional elevii din ciclul primar și gimnazial înscriși în unități de învățământ de stat, care îndeplinesc criteriile de venit stabilite în Programul național de rechizite școlare, conform Ordonanţei Guvernului nr. 33/2001 privind acordarea de rechizite școlare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 126/2002, respectiv care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară.
  •  model;
  • termen – 3.10.2024

Cereri CES

Ziua Educației

EXCELENȚĂ

23 – 30.09.2024, Săptămâna Europeană  a Sportului

Mulțumim Postului de Radio București FM și Companiei de Librării București pentru ghiozdănelele-cadou! Doamna Daniela Badea a câștigat acest premiu pentru clasa I A.

Orele festive pentru ”Primul clopoțel”, 9.09.2024:

  • 9.00 – 11.00, nivel primar;
  • 11.30 – 14.30, nivel gimnazial(inclusiv clasa a VIII-a)
  • clasele a V-a – 5ABCD 2024-2025;
    • 4 profesori diriginți: 5A – Dimancea Cornelia, 5B – Dumitrescu Ligia, 5C – Neagu Gabriela, 5D – Colțănel Mihaela;
    • ședințele cu părinții, la toate clasele a V-a, vor fi pe data de 10.09.2024, ora 18.30;

2023-2024

Transferuri

  • Transferuri – Ședința CA din 29.08

    • La data de 3.09.2024, a apărut un loc disponibil la 5B.
    • Cererea nr. 1823/3.09.2024 a fost respinsă  – lipsa locurilor;
    • Nu au fost înregistrate cereri de plecare din unitate. Orice loc creat va fi anunțat pe site.
    • Au fost aprobate cererile de schimb de locuri 5B – 5D.
    • 1660 – loc rezervat prin Proiectul Primăriei Sector 6 de Școală incluzivă
    • Pentru românii de pretutindeni
      • Definitivarea asocierii la clasă se face după primirea documentului de echivalare de la Ministerul Educației(1722).
  • Au fost depuse 19 cereri. Au fost discutate și aprobate cele pentru care au fost găsite soluții/locuri disponibile. Celelalte vor fi analizate în ședințele CA din 1, 2 și 4.07.
  • Cereri respinse din lipsă de locuri: 1131, 1304, 1312, 1323;
  • Cereri în așteptare(în funcție de cele 4 cereri depuse, la alte școli, pentru plecare): 1313, 1328, 1329, 1327;
  • Cereri aprobate: 1339, 1180, 1320, 1247, 1246, 1259, 1250, 1302, 1313, 1305, 1309, 1348, 1354(sunt locuri doar la 6C), 1322, 1299;
  • La clasa a V-a, nu mai sunt locuri disponibile(au fost ocupate toate cele 9 libere).(1.07)
  • A plecat un elev de la 5C – se aprobă cererea 1313;
  • Program special – secretariat

    • Începând cu 22.07.2024, secretarul unității se află în concediu de odihnă. Cererile de transfer și alte documente, care vor primi număr de înregistrare, vor fi preluate de către profesorul de serviciu. Directorul va răspunde solicitărilor până pe 25.07.2024.
    • În perioada 26-29.07, prerogativele directorului sunt preluate de directorul adjunct. Directorul va însoți echipa școlii la un concurs național.
    • Din 5.08 până pe 16.08, responsabilitățile directorului vor fi delegate unui membru CA. 
    • Solicitările depuse din 5.08 până pe 16.08 vor primi răspuns începând cu 19.08.2024.
    • Din 22.07 până pe 19.08.2024, vă rugăm să transmiteți solicitările online(scoala_59@yahoo.com). Dacă în 24 de ore nu primiți număr de înregistrare, atunci vă rugăm să-l solicitați la 0314252104.

2022-2023

  • Pentru Ziua Copilului – 

    Opera Națională București organizează, pe esplanadă, Ziua Copilului

  • Din suflet pentru suflet – Sc. 59 în parteneriat cu Asociația PAVEL Acțiune caritabilă decembrie 2022;
    • 19.12.2022Pachetele donate pentru Asociația PAVEL au ajuns la destinație. Le mulțumim tuturor părinților și elevilor pentru efort! O parte dintre elevii claselor a VIII-a B, D și a VII-a, reprezentanții Consiliului Elevilor și un elev din clasa a V-a E au dus pachetele și au primit aprecierile beneficiarilor. Le mulțumim oamenilor cu suflet bun de la Noral Trans care au asigurat transportul gratuit al pachetelor și al elevilor!
    • PAVEL_Sc59;
    • Caritate_decembrie_2022
  • 20.12.2022 – 8B și 8D  au fost primele clase care au recapitulat materia de fizică, biologie, istorie, artă plastică și tehnologie în alt cadru decât școala: Expoziția ”Invențiile unui geniu”, Casa Oamenilor de Știință/Casa Academiei Române.
  • 16.12.2022 – Clasele pregătitoare au primit, în grijă, 4 puieți de tei și plante agățătoare pentru gardul viu. Când vor fi în clasa a VIII-a, alte clase pregătitoare vor prelua ștafeta teilor.
  • 15.12.2022 – Corul ”Speranțe”(pregătește un nou repertoriu)
  • 19 – 22.12.2022, Festivalul Sporturilor în Șc. 59(întreceri sportive, dansuri, șah);
  • Pe 28.11.2022, la 11.30, Centrul Metropolitan de Educație și Cultură ”I.I. Dalles” a fost ”casa” proiectelor noastre. A început campania de strângere fonduri pentru noile construcții. 
  • Este gata revista. Cei care nu au trimis articole o pot face pentru viitoarele numere. Nr. 1. Nr. 2.
  • Domnul profesor doctor Popa Călin a finalizat primul volum al monografiei școlii. Mâine, la sala ”I.I. Dalles”, va fi prezentat și acest volum despre patrimoniul școlii.
  • Cei 404 lei donați de Șc. 59 au ajuns la Zărnești – Libearty, pentru ursulica Maxie. Clasa a VI-a B l-a adoptat pe Grisha.
  • Multipla campioană Cristina Neagu este în top cu 23 de goluri înscrise la Campionatul European de Handbal. Pe primul loc în clasament, la categoria ”Fastes Shot”, este handbalista noastră Bianca Bazaliu. Cristina Neagu și Crina Pintea au alergat peste 14 km în meciurile derulate. Ecourile victoriilor se aud până în Ghencea; ne bucurăm pentru fiecare clipă de spectacol handbalistic!
  • Un parteneriat de aur și o echipă de aur – o poveste frumoasă de colaborare dintre noi și Clubul Sportiv al Armatei ”Steaua”. Felicitări pentru aurul internațional! Vă mulțumim în numele întregii comunități!(rezultate)(eveniment)
  • 4.11.2022 – Și profesorii au invitați speciali: Maxinese Constantin – Costi Max și povestea din Big Vlogger!
  • 3.11.2022 – ONSȘ, primul premiu sportiv din acest an școlar
    • Locul al III-lea
  • 1.11.2022 – Burse
  • 1-2.11.2022 – Clasele 5A, a VI-a, a VII-a beneficiază de voluntariatul foștilor elevi, acum avocați renumiți, în cadrul Programului Național ”Fii avocat în școala ta!”;
  • 31.10 – 4.11.2022, Săptămâna diseminării rezultatelor proiectelor de dezvoltare durabilă și incluziune(Croația, România – Maramureș):
  • Elevii sunt în plină campanie de creionare a proiectului Sala multisport ”Cristina Neagu”, un adevărat centru pentru comunitate, orientat către valorile sportului. Multipla noastră campioană a dorit să apară și numele școlii în prezentarea pentru Campionatul European de Handbal(4-20.11.2022). Suntem mândri de foștii noștri elevi, care sunt modele pentru actuala generație: SUCCES!
  • 4.08.2022 – Echipa noastră de handbal-băieți, vicecampioană națională – 2022, a fost gazda unei echipe de filmare care pregătește un documentar pentru Federația Europeană de Handbal, despre drumul excepțional al fostei noastre eleve, acum un profesionist mondial: Cristina Neagu. Visul școlii este să construim o nouă sală de sport multifuncțională(handbal, baschet, volei, tenis), care să poarte numele multiplei campioane, să fie realizată din fondurile comunității și să rămână a comunității. Campania ”Dați un leu pentru Ateneu” a dat naștere unui edificiu care permite formarea și valorizarea tinerilor artiști. Campania noastră, ”Dați un RON pentru viitorul campion!”, va asigura fondurile necesare pentru o pepinieră de talente și pentru un proiect de construcție prietenoasă cu mediul, economică, în acord cu dorința comunității de umbrare de joacă, de teren sportiv și de arenă competițională. Sursa de inspirație: ”Mentalitatea de învingător este importantă în tot ce faci!”(Cristina Neagu).
  • Ziua Mondială a Educației
    • Elevii claselor a VII-a B și a V-a E au început săptămâna specială dedicată Zilei Mondiale a Educației cu o scrisoare către dăscăli, cu o temă specială la opționalul de limba română și cu multe speranțe privind viitorul. Doamna dirigintă Andone Ana și elevii clasei a VII-a B au început traseul istoric la Arcul de Triumf și l-au încheiat cu omagiul floral dedicat celor care au făcut posibilă modernizarea României prin educație. Aleea principală este înveselită de florile lor, în folosul comunității.
    • Sc59_Ziua_Educatiei;
    • Consiliul elevilor s-a întrunit astăzi și a fost informat în legătură cu activitățile planificate la nivelul tuturor claselor. Săptămâna dedicată Zilei Mondiale a Educației va continua cu concursuri sportive și artistice, cu realizarea unor afișe despre Neagoe Basarab, Gheorghe Lazăr, Gheorghe Asachi, Spiru Haret, Victor Babeș, Petru Poni, Ion Cantacuzino și alte personalități care au contribuit la dezvoltarea învățământului românesc.
    • Finalul de săptămână este dedicat activităților de la USAMV București și excursiilor tematice organizate cu sprijinul părinților.
  • Mulțumim Consiliului Local Sector 6! Programul SDS a început cu o notă de 10 pentru porțiile de mâncare.
  • Mihăescu Anamaria(8D), componenta lotului CSA Steaua, a devenit campioană la sărituri. La regalul de gimnastică artistică(1-2.10.2022), au fost susținători din mai multe clase, dar și profesori. Activități sportive dedicate mișcării și sportului au fost organizate, în școală, de către prof Neagu Gabriela, Nistor Victor, Constantinescu Gabriela, Ionescu Livia, Sergiu Tapardel, Roșu Robert și Mihail Allan. #BeActive continuă!
  • #BeActive a fost un prilej de întâlnire cu George Ogăraru și echipa de fotbal a Clubului Sportiv ”Steaua”. Elevii au învățat cât de important este sportul în viața noastră și cât de util este să consumăm legume și fructe în fiecare zi. Întâlnirea a însemnat și un meci memorabil între oaspeți și echipa noastră de fotbal. Nu precizăm scorul … La întâlnire, au participat și invitații Național TV, sprijinul nostru permanent pentru derularea opționalului de jurnalism.
  • Au început activitățile în cadrul Programului SDS. După ora 12.45, rămâne deschisă doar poarta mare, pentru siguranța elevilor. 
  • Schimbare de flux intrare/ieșire –  clasele de nivel primar:
    • clasele pregătitoare și clasele I vor intra și vor ieși pe intrarea principală a profesorilor;
    • clasele II-IV vor intra prin careu;
    • clasele II-III vor ieși prin zona de lângă C33(spre Mega Image), iar clasa a IV-a va ieși prin careu
  • De luni până vineri, membrii comunității au acces la locurile sportiv-recreative doar după finalizarea programului școlar(după 18.30).
  • Mulțumim, Național TV! Primul clopoțel
  • Graficul ședințelor cu părinții – Tabel ședințe modul I;

2021-2022

  • 40 de ani, 40 de activități cu și despre școală!

  • Școala a devenit o frumoasă obște interculturală, dacă luăm în calcul și audienții din Myanmar și alți copii deja acomodați cu noul spațiu cultural. Pentru cei care au părăsit spațiul natal, România a devenit țara adoptivă, iar comunitatea noastră este noul ”acasă”. Într-un interesant dialog cu elevii din Ucraina, am descoperit cât de frumos ne văd ei: țara e foarte frumoasă, oamenii sunt primitori, marea și muntele sunt aproape, Internetul are o viteză uluitoare, ciocolata este excelentă, oamenii sunt mai toleranți, iar magazinele au ceva pentru fiecare.
  • Pe 14.04, se distribuie primele 7 tichete sociale în cadrul POAD:
    • PROIECT FINANȚAT ÎN CADRUL PROGRAMULUI  OPERAȚIONAL
      • AJUTORAREA PERSOANELOR DEZAVANTAJATE 2014 – 2020 din FONDUL DE AJUTOR EUROPEAN DESTINAT CELOR MAI DEFAVORIZATE PERSOANE
      • TITLUL PROIECTULUI: Sprijin educațional, pe baza de tichete sociale pe suport electronic, pentru elevii cei mai dezavantajați
      • COD IDENTIFICARE(MYSMIS): POAD/980/1/3/152590
    •   OBIECTIV: prevenirea abandonului școlar și îmbunătățirea condițiilor de frecventare a școlii sau grădiniței de către copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat primar și gimnazial care se află în întreținerea familiilor al căror venit mediu lunar, pe membru de familie, este de maxim 50% din salariul minim brut pe economie precum și a copiilor cei mai dezavantajați din învățământul de stat preșcolar, care se află în întreținerea familiilor al căror venit mediu lunar, pe membru de familie, este mai mic decât sau egal cu dublul venitului minim garantat pentru o persoana singură.
    • Vă rugăm să verificați dacă puteți să beneficiați de tichetele sociale!
    • Afis_Sprijin Educational POAD 2018_2021;
  • S-a stins o stea: doamna directoare Mariana Nicoleta Roșu!

    • La Moara Nouă, bisericuța păstorită de părintele Moldovan Ioan va fi vioara care înalță ruga noastră pentru sufletul doamnei director Roșu Mariana, după sorocul de 40 de zile. Marți, 13.09, în școală, după primul schimb, se va desfășura slujba de pomenire, iar produsele alimentare strânse se vor duce la familiile cu nenumărate nevoi sociale.
    • A pierdut tot: soț, părinți, copil și funcție, dar nu a pierdut bunătatea, deschiderea de a ajuta. S-a luptat cu autoritățile pentru terenul pe care s-a construit abuziv vila și a plătit scump îndrăzneala. Pentru binele făcut școlii, pentru profesionalism, pentru determinarea de a duce la bun sfârșit proiectele școlii, noi îi mulțumim! Va rămâne în memoria și în sufletul nostru ca simbol al luptei pentru dreptate în numele comunității. Dumnezeu s-o odihnească!
    • Înmormântarea va fi la Cimitirul Vest, pe 3.08.2022, la ora 14.00. Îi rog pe colegii de la Șc. 59 să ne întâlnim la ora 13.45, la intrarea în cimitir.
    • Pe ultimul drum, a fost condusă de cei care au apreciat tot ce a fost și a făcut Omul Mariana Roșu pentru comunitate. Rămâne să onorăm dorința fostului director: TOT terenul școlii să rămână al școlii, al copiilor, al comunității!
  • De la ISMB – sondaj propus de către FNAPIP pentru completarea acestuia de către părinții care au copii în unitățile de învățământ – AICI;
  • Ziua Națională a Lecturii

    ”Am decis, în calitate de ministru al Educației, ca marți, 15 februarie 2022, în toate școlile, programul să se modifice astfel încât, indiferent de disciplina prevăzută în orar, la ora 11:00 și la ora 14:00, învățătorul sau profesorul să organizeze, la clasa unde este prezent, activități de lectură la care să participe toți preșcolarii și elevii. În prealabil, personalul didactic va recomanda tuturor să aducă o carte preferată sau să împrumute de la biblioteca școlară o carte și, timp de 15 minute, să citească fie individual, fie în grupuri mici de lucru. Obiectivul activității este de a promova lectura ca obicei cotidian, fără a presupune discutarea fragmentelor citite sau realizarea unei analize pe text.”(edu.ro)

    Comunicat – Ministerul Educației

    • Extinderea perioadei de depunere a cererilor de bursă cu 2 săptămâni, respectiv până la data de 14 februarie a.c.

     

  • Concurs pentru ocuparea, pe perioadă determinată, a unui post de ADMINISTRATOR DE PATRIMONIU I S și a unui post de ÎNGRIJITOR(publicate în MO, partea a III-a, p.5, nr. 341.971).
    • 19.07.2022, ora 16.50 – Au optat 3 candidați pentru ocuparea postului de administrator de patrimoniu. Un candidat a renunțat.
    • 22.07.2022, ora 8.45 – Candidații se vor prezenta în sala mare de la parterul Șc. 59, pentru proba scrisă. Până la ora 9.00, se va face instructajul. Rugăm candidații să nu uite CI/BI acasă!
    • 22.07.2022: la prima probă, ambii candidați au obținut cel puțin 50 de puncte și au putut susține proba practică(SC59APRI – 65p, SC59APCD-80p);
    • 22.07.2022: la proba practică, doar candidatul cu codul SC59APRI a obținut cel puțin 50 de puncte, fiind ADMIS(100p) pentru interviu;
    • 22.07.2022: la interviu, candidatul cu codul SC59APRI a obținut cel puțin 50 de puncte, fiind ADMIS(90p).

    A fost ocupat postul vacant de îngrijitor. Candidatul a obținut 100 de puncte la proba practică și 90 de puncte la interviu.

    • Anunt_concurs_posturi_vacante;
      • Pentru postul de ADMINISTRATOR DE PATRIMONIU – Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:
        1. cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
        2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
        3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
        4. carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
        5. cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
        6. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
        7. curriculum vitae.
    • Tematica_bibliografie_Administrator_de_patrimoniu;
    • Proba_practica_Administrator_patrimoniu(90 p + 10 p din oficiu);
    • Informare_cu_privire_la_interviu_Administrator;
    • BIBLIOGRAFIA SPECIFICĂ POSTULUI DE ÎNGRIJITOR
      • OMENCS nr.5447/2020 privind aprobarea Regulamentului – cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar
      • Norme de igienă pentru spațiile în care se desfășoară servicii de curățenie
      • Legea nr.319/2006 referitoare la sănătatea și securitatea în muncă
        • IV Obligațiile lucrătorilor
        • V Supravegherea sănătății
        • VI Comunicarea, cercetarea, înregistrarea și raportarea evenimentelor
        • VII Grupuri sensibile la riscuri
    • Fișa-cadru pentru administrator de patrimoniu
    • Fișa-cadru pentru postul de îngrijitor;
    • Data limită de depunere a dosarelor pentru administrator de patrimoniu – 19.07.2022, ora 15.00(condițiile generale-obligatorii; cele specifice privind vechimea – nu sunt respinse dosarele, dacă criteriul de vechime nu este îndeplinit).

    ——————————–

  • Burse pentru semestrul al II-lea(2021-2022)

    • Perioada de depunere  a dosarelor  – 18 – 31 ianuarie 2022;
    • Burse scolare _ completare precizari;
    • Lista documentelor necesare și condițiile de acordare a fiecărei burse  –  în OME nr. 5870 din 22.12.2021: CRITERII GENERALE din 22 decembrie 2021 de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat;
    • Pentru bursele sociale(orfan, venituri mici, medicale, ajutor social ocazional) nu se depun alte dosare, ci se actualizează cele existente. Dacă există situații noi, de familii care se încadrează în criteriile menționate de ordin, atunci se depune un dosar complet, în termenul indicat, după verificarea actelor de către diriginte.
    • Comisia de burse funcționează la parter, camera 1, intrarea profesorilor.
    • Bursele de merit în baza rezultatelor la învățătură și purtare – pentru acestea, părintele va lua legătura cu dirigintele pentru a verifica media generală a anului școlar 2020-2021(excepție fac clasele a V-a care nu au avut medie în anul școlar anterior și obțin bursă de merit în baza mediei din semestrul I, anul școlar curent). Dirigintele va semna o cerere în care sunt incluși toți elevii clasei care îndeplinesc criteriile generale prevăzute de OME nr. 5870/2021. Cererea va fi verificată de comisia de burse.
        •  

    BURSE DE MERIT

    Conform Art. 9. — Bursele de merit se acordă elevilor pe baza rezultatelor obținute conform prevederilor alin. (1) lit. a), b), c), d) și e), atestate prin documente școlare, respectiv prin copii certificate conform cu originalul, la nivelul unității de învățământ, de pe diplomele obținute la competiții, la propunerea dirigintelui, nefiind condiționată de depunerea unei cereri în acest sens. Aceste diplome sunt valabile doar dacă festivalul, concursul a fost organizat de către Ministerul Educației.

    BURSE SOCIALE pentru elevi orfani sau crescuți de un singur părinte sau elevi abandonați de părinți asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție socială

    • cerere;
    • copie certificat naștere(elev) și CI pentru elevii care au peste 14 ani;
    • copie certificat deces părinte – pentru copiii orfani;
    • documente justificative pentru minorii abandonați de părinți asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție socială;
    • declarație notarială prin care declară că celălalt părinte nu contribuie în nici un fel la creșterea copilului(este posibil ca ME să revină asupra acestui tip de document);
    • copie extras de cont și CI titular(cont de elev);
    • țiplă A4 pentru documentele de mai sus

    BURSE SOCIALE MEDICALE

    • cerere;
    • copie certificat naștere(elev) și CI pentru elevii care au peste 14 ani;
    • Certificat eliberat de medicul specialist (tip A5) și avizat de medicul de familie/medicul de la cabinetul școlar, respectiv a certificatului de încadrare în grad de handicap, fără a fi condiționată de venitul net lunar al familiei;
    • copie extras de cont și CI titular(cont de elev);
    • țiplă A4 pentru documentele de mai sus

    BURSE SOCIALE PENTRU VENITURI MICI(pentru elevi proveniți din familii care nu realizează un venit mediu net lunar, pe ultimele 12 luni, pe membru de familie, mai mare de 50% din salariul minim net pe economie. La stabilirea venitului mediu net lunar pe membru de familie se iau în calcul toate veniturile cu caracter permanent realizate de membrii familiei, inclusiv alocația complementară pentru copii)

    • cerere;
    • Copii C.I. ale tuturor membrilor familiei (sau certificate de naștere pentru minori);
    • adeverințe elevi/studenți pentru frați/surori cu precizări referitoare la bursele primite pentru perioada specificată;
    • adeverințe de venit net de la locul de muncă al părinților/membrilor de familie apți de muncă din care să reiasă salariul net pe ultimele 12 luni (sau după caz: talon de pensie, ajutor de șomaj etc), sau declarație notarială ca nu a avut venituri;
    • adeverințe de venit de la Administrația Financiară pentru perioada specificată pentru părinții/membrii de familie apți de muncă;
    • alte venituri: pensie de urmaș, pensie de întreținere a minorului, alocație de stat, alocație suplimentară, venituri din chirii, din dividente sau alte venituri;
    • alte documente justificative;
    • copie extras de cont și CI titular(cont de elev);
    • țiplă A4 pentru documentele de mai sus

    BURSE SOCIALE OCAZIONALE (se pot acorda ocazional, o dată pe an) – pentru elevi proveniți din familii care nu realizează un venit mediu net lunar, pe ultimele 12 luni, pe membru de familie, mai mare de 75% din salariul minim net pe economie – aceleași documente de la ”BURSE SOCIALE PENTRU VENITURI MICI”

    • La stabilirea venitului mediu net lunar pe membru de familie se iau în calcul toate veniturile cu caracter permanent realizate de membrii familiei, inclusiv alocația complementară pentru copii;
    • Bursa de ajutor social se poate cumula cu bursa de performanţă, cu bursa de merit sau cu bursa de studiu.

    BURSE DE STUDIU pentru elevi care au obținut media de cel puțin 7,50 și au acumulat cel mult 10 absențe nemotivate în semestrul I care provin din familii cu un venit mediu net lunar pe membru de familie, pe ultimele 3 luni anterioare cererii, cel mult egal cu salariul minim net pe economie. La stabilirea venitului mediu net lunar pe membru de familie se iau în calcul toate veniturile cu caracter permanent realizate de membrii familiei, inclusiv alocația complementară pentru copii

    • cerere;
    • copii C.I. ale tuturor membrilor familiei (sau certificate de naștere pentru minori);
    • adeverințe elevi/student pentru frați/surori cu precizări referitoare la burse primite pentru perioada specificată;
    • adeverințe de venit net de la locul de muncă al părinților/membrilor de familie apți de muncă din care să reiasă salariul net pe ultimele 3 luni (sau după caz: talon pensie, ajutor șomaj etc) sau declarație notarială ca nu a avut venituri;
    • adeverințe de venit de la Administrația Financiară pentru perioada specificată pentru părinții/membrii de familie apți de muncă
    • alte venituri: pensie de urmaș, pensie de întreținere a minorului, alocație de stat, alocație suplimentară, venituri din chirii, din dividente sau alte venituri
    • alte documente justificative
    • copie extras de cont și CI titular(cont de elev);
    • țiplă A4 pentru documentele de mai sus

    Școala Gimnazială nr. 59 va împlini, pe 1.09.2022, 40 de ani de la înființare.

    40 de ani de funcționare, 40 de ani de speranțe, dorințe, cariere, prietenii … Ce s-a întâmplat cu absolvenții noștri? Ce sfat primesc, de la ei, actualii elevii ai #59?

    Prima întâlnire din seria celor 40 programate pentru acest an a fost organizată la clasele a VIII-a, iar invitata specială a fost reprezentanta foștilor olimpici la informatică, Sorina Lupu, doctorand în SUA(proiecte în cadrul NASA): http://www.n24plus.ro/stiri-social-economic/un-model-demn-de-urmat.html.

    CNSU – HOTĂRÂRE nr. 1 din 05.01.2022 privind propunerea prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate  pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de  COVID-19

    ”Art. 144 – ROFUIP

    • (4) Transferul elevilor în timpul anului şcolar se poate efectua, în mod excepţional, cu respectarea prevederilor prezentului regulament, în următoarele situaţii:
    • a) la schimbarea domiciliului părinţilor într-o altă localitate, respectiv într-un alt sector al municipiului Bucureşti;
    • b) în cazul unei recomandări medicale, eliberată pe baza unei expertize medicale efectuate de direcţia de sănătate publică;
    • c) de la clasele de învăţământ liceal la clasele de învăţământ profesional;
    • d) la/de la învăţământul de artă, sportiv şi militar;
    • e) de la clasele cu program de predare intensivă a unei limbi străine sau cu program de predare bilingv la celelalte clase;
    • f) în alte situaţii excepţionale, cu aprobarea consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar.”
  • În săptămâna care s-a încheiat, am învățat altfel:
    • Prezentări dedicate Micii Uniri – pe Teams
    • Clasele a VII-a D și a VIII-a C au primit vizita reprezentanților Parlamentului României. Elevii de clasa a VII-a au fost invitați să viziteze Parlamentul și să asiste la dezbaterea unei ințiative legislative.
    • Clasa a VIII-a A a participat, online, la o activitate de orientare școlară și profesională(cu și despre roboți).
    • Voluntarii Consiliului Local S6, ai Primăriei Sectorului 6 și ai UPB i-au învățat pe elevii noștri(două clase gimnaziale) despre casele viitorului, despre nZEB și Retrofit.
    • ANA a informat elevii de clasa a VIII-a despre riscurile fumatului și prevenirea consumului de droguri.
    • Am restartat campania de reciclare selectivă – ASAP.
    • Joaca serioasă de-a jurnaliștii: o temă de opțional s-a transformat în dialog cu Oameni despre Oameni.
    • Elevii expun din dragoste de frumos, în cinstea Micii Uniri…Coperta_24 _01 Expo24
  • Centrul de Recreere şi Dezvoltare Personală „Conacul Golescu Grant”;
  • Ordin comun Ministerul Educației (5.338/01.10.2021) și Ministerul Sănătății (1.082/01.10.2021)
  • Protecția Copilului Sector 6 – Serviciul de Alocații și  Indemnizații;
  •  Burse:
  • Burse
  • Proiectul 3 zile altfel, clasele a VII-a
    • Elevii propun activități de învățare ALTFEL pentru 20-22.12.2021. Propunerile vor fi discutate săptămâna viitoare.
  • La mulți ani, România!
  • În sala de sport, fără măști;
  • Testele au fost distribuite pe 2 și 3 decembrie.
  • Ordin Comun ME&MS/5608&2506 – 19.11.2021;

  • 25 noiembrie 2021: Prima ediție a Zilei Educației pentru climă;

  • În cazul unității noastre -cu grad mare de vaccinare a personalului unității(peste 60%)-, în conformitate cu Ordinul comun ME&MS nr. 5558&2389 din 5.11.2021, cursurile vor fi reluate, începând cu 8.11.2021, cu prezență fizică. Următoarele clase studiază online, conform art. 6(1):
    • clasa a IV-a C(1 caz de infectare cu SarsCov2), în intervalul 17-30.11.2021;
    • clasa a VII-a A(1 caz de infectare cu SarsCov2), în intervalul 19.11-2.12.2021;
  • Pe Teams, fiecare clasă are la dispoziție fișierele cu  OME nr. 5558/2021 și OME nr. 5549/2021  privind noua structură a anului școlar. Au fost postate și informațiile despre teze(aici, detalii).
  • Vacanță! Extras din noul ordin: ”Prin derogare de la prevederile Ordinul ministrului educației naționale nr. 3.243 din 5 februarie 2021, privind structura anului școlar 2021 2022, publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 156 din 16 februarie 2021, în perioada 25 octombrie – 5 noiembrie 2021, preșcolarii și elevii din învățământul primar, gimnazial, liceal, profesional și postliceal sunt în vacanță. ” Ordin 5490 conf hot cnsu 91_22.10.2021
  • HG nr. 1130/22.10.2021HG nr. 1130 din 22.10.2021 modificare HG 1090 din 2021 masuri COVID;
  • LISTA UNITATILOR A CAROR ACTIVITATE CU PREZENTA FIZICA ESTE SUSPENDATA IN BAZA ART.3(2) DIN ORDINUL COMUN AL MINISTERULUI EDUCATIEI SI AL MINISTERULUI SANATATII NR. 5338/1082/1 OCTOMBRIE 2021 – 18.10.2021
    • Activitatea exclusiv online – Șc. 59 poziția 12, solicitarea cu număr de înregistrare 24062/3/15.10.2021 – Aprobat pentru 18-31.10.2021;

 

Stimați părinți,

  • Pe data de 9.09.2021, va fi aplicată procedura ISMB pentru repartizarea elevilor la clasa pregătitoare. Avem nevoie de acordul dumneavoastră pentru publicarea numelor copiilor la avizier(listele claselor) și pe site, pentru 24 de ore.Elevii vor folosi conturi de Teams pentru a avea acces la lecțiile online(dacă va fi cazul). Pentru a primi credențialele contului, vă cerem permisiunea să folosim adresele dumneavoastră de email, din fișele de înscriere.În cazul în care NU sunteți de acord cu publicarea numelui copilului în lista claselor(pentru 24 de ore) sau NU sunteți de acord cu crearea contului de TEAMS, vă rugăm să trimiteți mesaj pe scoala_59@yahoo.com.
  • PENTRU CLASELE PREGĂTITOARE **Detalii – pe pagina specială***Profesorii claselor pregătitoare AICI

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă

Hotărâri:

**********

2020-2021

  • ADMITERE 2021
  • ”Primăria Sectorului 6, în colaborare cu TUD Group și Administrația Școlilor Sector 6 a organizat în data de 29 iulie 2021 o primă sesiune de informare pe tema „Eficiența energetică în școli”.  Seminarul a fost adresat conducerii, personalului didactic și administrativ din cadrul  celor 5 unități de învățământ renovate, fiind prezente peste 30 persoane (Școala Gimnazială nr. 59, Școala Gimnazială Adrian PăunescuȘcoala Gimnazială Sf. AndreiȘcoala Gimnazială nr. 197 și Școala Gimnazială Sf. Constantin și Elena). ”(Comunicat de presă – Primăria Sectorului 6)
  • Ce fac elevii noștri în tabără? Adoptă! Cu gândul la habitat și la protejarea viețuitoarelor lipsite de păduri și resurse de hrană, elevii adoptă… sperând în vremuri mai bune. Maxi este al nostru. În sanctuarul lui, prin grija noastră, va avea casa lui. După Niki, mascota pufoasă, mai avem în grijă un suflet nevinovat… 

  • În luna mai 2021, în școala noastră au fost pilotate activitățile unui PROIECT ERASMUS +, PROIECTUL JOBLAND – ”Teaching Skills and Resources for Improving Career Learning in Schools”, avînd ca obiectiv  facilitarea orientării în carieră la elevii din învățământul primar. Erasmus Sc 59

Pentru părinții care au copil/copii la grădinițăHOTĂRÂRE nr. 391 din 31 martie 2021pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate și a procedurii de acordare a tichetelor sociale pentru grădiniță, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 15/2016

  •  

Testare – post

Numărul de telefon trecut în anunț nu este valid în acest moment. Vă rugăm să ne contactați pe email(scoala_59@yahoo.com)!

Program-pilot

NORME METODOLOGICE din 19 februarie 2021, de aplicare a Programului național pilot de tip “Școala după școală”, pentru elevii până la clasa a VIII-a inclusivDETALII

  • cererile se depun, on-line, permanent(scoala_59@yahoo.com);
  • ordinul a fost modificat prin OME nr. 3460/2021 – Link  legislație

Până la instalarea liniei telefonice(vis de 2021), sunteți rugați să ne contactați doar pe adresa de e-mail: scoala_59@yahoo.com. Vă rugăm să vă programați pe această adresă de e-mail pentru ridicarea documentelor școlare sau discuții cu membrii Consiliului de administrație!

Structura anului școlar 2021 – 2022, organizarea testelor de antrenament și a simulărilor examenelor naționale

I. Structura anului școlar 2021 – 2022

Cursurile anului şcolar 2021 – 2022 vor începe luni, 13 septembrie 2021. Decizia este prevăzută în ordinul ministrului Educației nr. 3.243/5 februarie 2021, publicat în Monitorul Oficial de astăzi, 16 februarie 2021.

Potrivit acestui document, anul școlar 2021 – 2022 începe la data de 1 septembrie 2021 și se structurează pe două semestre (34 de săptămâni), după cum urmează:

Semestrul I: 14 săptămâni de cursuri, dispuse în intervalul 13 septembrie 2021 – 22 decembrie 2021.

Semestrul al II-lea: 20 săptămâni de cursuri, dispuse în intervalul 10 ianuarie 2022 – 10 iunie 2022, cu includerea programului ,,Școala Altfel’’, în perioada 8 – 14 aprilie, interval în care se pot organiza fazele naționale ale olimpiadelor școlare.

Vacanțele elevilor sunt programate astfel:

  • 25 – 31 octombrie 2021: vacanță pentru învățământ preșcolar și primar;
  • 23 decembrie 2021 – 9 ianuarie 2022: vacanța de iarnă;
  • 15 aprilie 2022 – 1 mai 2022: vacanța de primăvară;
  • 11 iunie 2022 – până la data din septembrie 2022 la care vor începe cursurile anului școlar 2022 – 2023, vacanța de vară.

Prin excepție de la prevederile anterior menționate, pentru clasele terminale din învățământul liceal (clasa a XII-a zi, clasa a XIII-a seral și frecvență redusă), anul școlar are 32 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 mai 2022.

Pentru clasele a VIII-a, anul școlar are 33 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 3 iunie 2022, în timp ce pentru clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică (exceptând clasele terminale anterior menționate), respectiv pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are 37 de săptămâni de cursuri.

În situația suspendării cursurilor conform Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP), măsurile privind parcurgerea integrală a programei școlare prin modalități alternative stabilite de consiliul de administrație al școlii nu se dispun pe durata vacanțelor școlare.

Calendarele examenelor naționale, inclusiv calendarul admiterii în învățământul liceal (clasa a IX-a), se aprobă prin ordine de ministru distincte.

În stabilirea structurii anului școlar s-a ținut cont de propunerile Consiliului Național al Elevilor.

Apel

Concursuri – ocupare posturi didactice/nedidactice

Alte documente

***

”NORME DE IGIENĂ din 25 august 2020 din unitățile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna și recreerea copiilor și tinerilor *** Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 787 din 28 august 2020 ”

http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/229619 .

Structura anului școlar 2020 – 2021 AICI

***

Stimați părinți, dragi elevi,
 
Primăria Sector 6, Consiliul Local și Administrația Școlilor au făcut eforturi substanțiale pentru finanțarea modernizării unităților de învățământ. La începutul anului școlar, doar o parte din acestea vor putea fi folosite. În ianuarie 2021, toată unitatea va fi propusă standardelor, cu laborator noi și săli remobilizeze integral (de exemplu:  https://www.primarie6.ro/scoala-gimnaziala-sf-treime-din-sectorul-6-devine-cea- mai-modernă-unitate-de-invatamant-din-capitala /  ).
 
Vă rugăm să nu ajutați să alegem cea mai bună variantă pentru începerea cursurilor, în perioada cea mai dificilă ca alocare de spațiu (14.09 – 16.10), în condiții în care, între bănci, trebuie să existe 1 m distanță.

MĂSURI DE PREVENIRE ȘI CONTROL A INFECȚIILOR APLICABILE PE DURATA STĂRII DE ALERTĂ   Anexa

HOTĂRÂRE nr. 24 din 14.05.2020 privind aprobarea instituirii stării de alertă la nivel național și a măsurilor de prevenire și control a infecțiilor, în contextul situației epidemiologice generate de virusul SARSCoV-2

Reglementări în domeniul educației, adoptate prin Ordonanță de urgență

 

Dragi elevi și părinți,
 
 Kinderpedia.co și Microsoft Teams vă oferă informații despre orar și activitățile propuse de echipele de profesori. Știm că sunt probleme de conectare, dar, în bună parte, am discutat și am rezolvat situațiile neplăcute. 
 În această săptămână, vom folosi ambele platforme, pentru că unele clase s-au obișnuit pe Kinderpedia.co, altele au descoperit noi resurse interesante pe Teams. Împreună cu părinții sperăm să acoperim toate nevoile voastre educaționale,  în limita posibilităților oferite de un mediu on-line. Nu este ușor pentru nimeni, dar antrenamentul acesta ne face mai puternici.
 În construirea orarului săptămânii 4-8.05, prioritate au clasele a VIII-a. Este firesc să fie așa, pentru că ei se confruntă cu o situație specială. Pentru a nu aglomera orarul, în această săptămână încercăm întâlniri tematice, la care să participe echipe de profesori. Încercăm să facem întâlnirile acestei săptămâni cât mai interesante. Doar împreună vor reuși…
 Pentru săptămâna 11-15.05, vom face tot posibilul ca orarul elevilor de gimnaziu să nu se suprapună cu cel al elevilor de nivel primar, pentru că sunt familii care au un singur dispozitiv pentru 2-3 copii, care au ore în același timp.
 Pe Teams există, pentru fiecare clasă, un canal privat pentru consiliere școlară. Nu ezitați să apelați la specialist, atunci când simțiți nevoia!
 
Vă mulțumim pentru tot sprijinul și înțelegerea de care dați dovadă!

Dragi părinți, dragi elevi,

Efortul comun ne-a ajutat să acoperim o bună parte din nevoile de studiu. Mai mult de jumătate dintre elevi au folosit Zoom sau combinația Kinderpedia.co-Zoom. Când au fost probleme cu Zoom, s-a folosit Skype. Ceilalți, împreună cu învățătorii și diriginții, au căutat alternative.

Toți diriginții/învățătorii au primit codurile claselor pentru a le trimite elevilor. Rog diriginții să colecteze adresele de email ale elevilor care nu au intrat pe platformă, pentru a putea completa gimnaziul(mai sunt elevi care nu au intrat pe Kinderpedia.co).

Noi oportunități de învățare apar și vi la aducem la cunoștință:

  • Platforma narada.online;
  • WebEx – Clasa mea de acasă;
  • platforma educațională KIDIBOT;
  • educred.ro.

Împreună cu toți colegii, în următoarele zile încercăm să realizăm a doua școală virtuală, astfel încât, dacă se pierde contactul pe una dintre platforme, să putem continua pe cealaltă. Aceea rămâne de rezervă. Până atunci, vă rugăm să folosiți materialele de pe Kinderpedia sau cele distribuite de profesorii clasei. Pentru cazurile în care tehnica nu ne ajută, cadrele didactice au primit un link pentru un formular de sprijin.

Vom găsi inspirația să ne pregătim de Sărbători(fiecare idee este valoroasă și trebuie discutată în marea Zoom – uială). Deși nu ne dorim, dacă vom fi nevoiți, vom ciocni ouă roșii on-line.

#59, Sănătate și Speranță!

  • Urgent, până pe 17.04! Se depun cereri pentru programul Euro 200:
      • Legea nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, cu modificările şi completăriie ulterioare;
      • Hotărârea de Guvern nr. 1294/2004 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, cu modificările şi completările ulterioare.”Conform adresei M.E.C. Nr. 355/DGI/28.02.2020, Programul „EURO 200″ pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare se va derula şi în anul 2020.     Beneficiarii acestui program sunt elevii/studenții învătământului de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 250 lei pe membru de familie, conform HG nr. 297/03.05.2018 pentru modificarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea achiziţionării calculatoarelor, aprobată prin HG nr. 1294/2004 , publicată in Monitorul Oficial nr. 408/ 14.05.2018.
             Ajutorul se acordă o singură dată în cadrul unei familii.
             Pentru obținerea ajutorului aferent achiziționării unui calculator în baza Legii nr. 269/2004, beneficiarii întocmesc o cerere conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 la Hotărârea de Guvern nr. 1294/2004, pe care o depun la unitatea/instițutia de învătământ la care este înscris elevul/studentul.
             La stabilirea venitului brut lunar pe membru de familie se iau în calcul toate veniturile realizate de membrii familiei în luna precedentă depunerii cererii, cu excepția: alocaâiei de stat, alocației familiale complementare şi a alocației de susținere pentru familia monoparentală, bugetului personal complementar acordat persoanelor cu handicap, burselor de studii şi burselar sociale, precum şi a tuturor drepturilor sociale care, potrivit legii, sunt exceptate de la stabilirea altor drepturi şi obligații.
             Stabilirea numărului de beneficiari se realizează în ordinea crescătoare a venitului brut lunar pe membru de familie, în limita sumelor alocate cu această destinație în bugetul Ministerului Educației şi Cercetării, conform legislației în vigoare.
        Detalii –  OMEC cu modificările din februarie 2020;
      • Anexa 2 – cererea se depune pe email(scoala_59@yahoo.com) după ce a fost completată, semnată, scanată/fotografiată sau se trimite prin poștă.(link_cerere)
        • codul SIRUES – 4061104004!
      • Împreună cu cererea, se depune și alte documente doveditoare pentru venituri ( certificat de naștere sau carte de identitate pentru toți copiii care fac parte din familie, dacă aceștia nu sunt elevii școlii, în copie;  carte identitate părinți / tutore legal, în copie;  adeverințe salariat de unde rezultă venitul brut ți alte acte doveditoare de venituri pentru ambii părinți adeverință de venit de la ANAF, acolo unde nu există venituri).

* 27.03.2020

Ministrul Educației: ”Școlile rămân închise până după Paște, cât e anunțată starea de urgență…”.

Recomandare: Elevii și cadrele didactice trebuie să țină legătura, prin orice mijloace, astfel încât învățarea să fie continuă și de calitate, atât cât este posbil în situația actuală. Trebuie să ne adaptăm! Profesorii au început, deja, să folosească Zoom pentru predare. Recomand Kinderpedia pentru alte activități și chat. Pe măsură ce apar alte resurse utilizabile pe telefon(nu toți elevii au computer), le vom folosi. Perioada 18-19.03 este de adaptare la învățarea online.

* Burse – A fost stabilit cuantumul burselor. Revenim cu informații despre perioada distribuirii burselor(după 22.03)

Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării, a decis să suspende olimpiadele școlare.

Vouchere pentru înot Noul bazin;

Nu avem, încă, informații despre bursele școlare.

MS – Reguli(Covid-19)

  • Rugăm părinții să respecte dorința Consiliului elevilor de a intra în școală doar conform ROFUIP!

Art. 170 (1) Părintele, tutorele sau susținătorul legal al copilului/elevului are acces în incinta unităţii de
învăţământ în concordanță cu procedura de acces dacă:
a) a fost solicitat/a fost programat pentru o discuţie cu un cadru didactic sau cu directorul/directorul
adjunct al unităţii de învăţământ;
b) desfăşoară activităţi în comun cu cadrele didactice;
c) depune o cerere/alt document la secretariatul unităţii de învăţământ;
d) participă la întâlnirile programate cu educatorul-puericultor/educatoarea/învățătorul/institutorul/
profesorul pentru învăţământ preşcolar/primar/profesorul diriginte;
e) participă la acțiuni organizate de asociația de părinți.

Pentru cadrele didactice

  • Au fost date toate bursele!
  • Recomandări ASSMB;
  • 161, palindrom istoric

  • 23.01.2020 – program școlar obișnuit, cu excepția clasei care are cursurile temporar suspendate(părinții au fost înștiințați); rămân valabile informațiile primite, pe 22.01.2020, prin înv./diriginți
  • burse, 2019-2020
    • restanța din decembrie – în foarte scurt timp, elevii vor primi bursele pe card;
    • simplificare – nu se mai depun cereri pentru bursele de merit obținute în baza mediei de pe semestrul I(se va semna un tabel centralizator, în prima ședință cu părinții);
    • pentru celelalte burse, vă rugăm să citiți documentul CERERI;
    • termenul de depunere – 29.01.2020

22.01.2020 – Cursurile gimnaziale încep la ora 12.00.

Stimați părinți, dragi elevi,

  • Vă aducem la cunoștință că școala a informat Direcția de Sănătate Publică București  despre cazurile de gripă din unitatea noastră. ISMB a transmis, azi, o propunere de suspendare a cursurilor la o singură clasă.
  • În această seara, de la 18.30, se va face dezinfecție în toată unitatea. După ora 18.30, nu se vor mai desfășura activități în școală.
  • Pentru data de 22.01.2020, nivelul primar a fost înștiințat, deja, cu privire la cursuri. Doamnele învățătoare au luat legătura cu părinții. Programul nu se modifică la clasele gimnaziale.
  • Vă rugăm să urmăriți informațiile și să țineți legătura cu învățătorii/diriginții! Vor interveni modificări, în funcție de noile informații.
  • Cabinetul medical al unității a fost înștiințat că s-a semnalat un caz de scarlatină, confirmat vineri. Personalul medical recomandă exudatul faringian.

Cursuri

  • Semestrul al II-lea are 20 săptămâni. Cursurile încep luni, 13.01.2020.
    • vacanța de primăvară: 18 zile (4 – 21 aprilie 2020);
    • vacanța de vară: (13 iunie – septembrie 2020);
    • Elevii din clasele terminale din învățământul liceal încheie cursurile mai devreme, în data de 29 mai 2020, iar cei din clasa a VIII-a, în data de 5 iunie 2020.
  • A mai trecut un an, plin de provocări, cu multe clipe frumoase, cu activități interesante și programe educaționale reușite. Este loc de mai bine! Ne dorim ca Anul Nou să aducă plusul de calitate în tot ce facem, să ne ajute să (re)învățăm să ne bucurăm din tot sufletul pentru noi și pentru cei din jur, să fim mai înțelegători și să pricepem și să ne pricepem, mai mult ca oricând, să transformăm cotidianul în lecții de viață.La mulțumim tuturor celor care au colaborat cu unitatea noastră, transformând dorința de A DEVENI în REALITATE/REALIZARE interesantă, frumoasă, substanțială!

    La mulți ani!

  • Școala Gimnazială Nr. 59, București, Sector 6, organizează concursul pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a funcțiilor contractuale vacante, după cum urmează: Îngrijitoare – 1 post. Condițiile specifice necesare în vederea participării la concurs și a funcției contractuale sunt:
    • Îngrijitoare:
      • studii generale sau medii;
      • cunoștințe de bază în domeniul administrativ/igienă;
      • vechime în muncă: nu necesită vechime.
    • Proba practică: 13.01.2020, ora 12.00. Proba de interviu: 13.01.2020, ora 14.00. 
    • Data limită de depunere a dosarelor este 31.12.2019, ora 10.00, la sediul instituției din strada Vlădeasa,
      nr. 9. Relații suplimentare se obțin la numărul de telefon: 0214900160.
      • A fost depus un singur dosar.
    • Detalii
  • Luni(16.12.2019) și miercuri(18.12.2019), elevii claselor pregătitoare și I vor avea un oaspete: Uca Marinescu. Proiectul și întâlnirea fac parte din inițiativa ISMB și ESSU – ”lecturEXPLORĂM”.

  • Luni, 16.12.2019, 5 A primește vizita reprezentanților Centrului European Sector 6, pentru un proiect care promovează scrisul caligrafic.
  • Activitățile caritabile continuă:
    • 1 A – un nou microbuz cu donații pentru Valea Plopului(17.12.2019);
    • 3 C a adus un strop de fericire celor de la Centrul Social Ghencea;
    • 5 C a donat o sumă importantă pentru copiii bolnavi de cancer;
    • 7 A pregătește ajutoare pentru câteva familii din Vrancea;
    • campania susținută de toată școală – donațiile au ajuns la destinație:
  • Clasele 1A&6A au mers cu ajutoare la copiii de la Valea Plopului. Dăruim pentru suflete de copii!
  • Clubul Sportiv ”Steaua” – regal înainte de vacanță
  • Protecție Civilă – Exerciții – Simulare de cutremur(2.12.2019, 9.40 – ciclul primar; 12.40 – ciclul gimnazial);
  • O poveste fără de sfârșit cu Cristian Presură, cercetătorul român cu dar și har pentru România
  • Program_de_iarnă_începând_din_7_11;
  • Un vot pentru biblioteca școlii, vă rugăm!
  • 31.10.2019, ultima zi de înscriere la Concursul ”Lumina Math”;
  • Propunerile elevilor:
    • Proiectul ”O masă caldă la pauza mare”(se va pilota proiectul pentru o grupă de 30 de elevi de la clasele a VIII-a);
    • Proiectul ”Program de iarnă, program de siguranță”(se va discuta în ședința de Consiliu profesoral – 5.11.2019);
  • Au sosit containerele școlare! Vom avea spațiu suficient pentru activitățile propuse. Mulțumim, AS6! Mulțumim, ISMB!
  • Top_scoli_Bucuresti_2019_sector_6;
  • RoRec și Șc. 59 reciclează! Pe 23.10.2019, de dimineață până la ora 15.30, puteți aduce deșeuri electronice pentru reciclare. Dacă obiectele sunt foarte mari, atunci, la acest link, puteți formula o cerere pentru ridicarea obiectului, iar la Observații și detalii treceți ”Pentru Școala Gimnazială Nr. 59 București”.
  • Cupa Tymbark – FRF;

  • Orarul se va definitiva în momentul montării celor două containere școlare. 
  • Mulțumim, Național TV!(Prima zi de școală, cu partenerul media)

Informații utile

Pentru burse

BURSE 2019-2020, semestrul I(cererile sunt la diriginți/învățători)
  • S-a încheiat perioada de depunere a dosarelor de burse.
  • Concurs paznic:

****

2018-2019

AIESEC – Cursuri de vacanță

  • S-au încheiat cursurile de vară. Mulțumim AIESEC!
  • Propunere pentru o vacanță de calitate – formular de înscrierePROIECT DISCOVER;

Un nou premiu municipal

”După multă dedicare din partea cadrelor didactice, a părinților, rudelor și în special a copiilor de clasele a III-a și a IV-a, a venit momentul să anunțăm câștigătorii competiției Macheta Ora de Educație Rutieră, pe București. 
Felicitări tuturor! 

  • Câștigătorii concursului de machete rezultați în urma voturilor obținute la secțiunea popularitate sunt:

1. Școala Gimnazială nr. 131. Clasa a III-a B. Profesor: Daniela Ostafe – 2044 Puncte. 
2. Scoala Gimnazială nr. 49 Bucureşti. Clasa a III-a E. Profesor: Jitaru Daniela Elena – 1655 Puncte. 
3. Școala Gimnazială nr. 59 . Clasa a III-a C. Profesor: Adelina Borhan – 1571 Puncte. ”(organizatorii concursului)

Înainte de vacanță

Sărbători culturale 1889 – 2019

  • 10.06.2019, Sala ”Ioan I. Dalles”(la sediu);
  • 11.06.2019, ora 13:00, Sala ”Ioan I. Dalles”(locația din Amzei)
  • 11.06.2019, 12:00 – 17:50, ateliere culturale și sportive 

Ne-am calificat!

  • Organizatorii Concursului Municipal ”Ora de educație rutieră” au postat următorul anunț: ”Așadar, în urma validării comentariilor și like-urilor primite, rezultatele concursului de popularitate pe Sectorul 6 sunt:

    Locul I – Școala Gimnazială Nr. 59 – 1414 puncte 
    Locul II – Școala Gimnazială Constantin Brâncuși – 1185 puncte
    Locul III – Școala Gimnazială ,,Sf. Andrei” – 998 puncte

    Acestea sunt cele trei școli care vor merge mai departe, către etapa pe București, care va începe de luni, 10 iunie! Felicitări tuturor cadrelor didactice, părinților și bineînțeles elevilor pentru mobilizare!”

  • Ora de educație rutieră – sectorul 6

Concurs intern – Un  logo pentru 59

  • pe pagina ”Proiecte și programe” – propuneri, dezbatere, alegere;
  • joi, s-a votat la gimnaziu(este un exercițiu democratic pentru orele de educație/cultură civică);
  • cele două sigle cu numărul cel mai mare de voturi au fost imprimate pe tricourile elevilor de nota 10

Încercări …

Doamna profesoară Andone a salvat un pisoi, iar o pisică l-a adoptat. Domnul veterinar are cabinetul plin de suflete nevinovate și abandonate, așa că marea familie de feline are nevoie de sprijin. Poate găsim o casă pentru pisoiul Niki și ceilalți pisoi. Niki se potrivește de minune cu trandafirii din curte și cu panourile expoziționale …

Un premiu cât 1 000 de cuvinte

  • I Z(5A) a obținut 91 de puncte la faza națională a Concursului de Geografie ”Terra”

#59 și alte propuneri

  • Consiliul Elevilor propune noi sigle pentru Premierea Olimpicilor(Sala I. Dalles, 11.06.2019). M R(7C) răspunde se finalizarea propunerii.
  • Trupa de teatru are ultimele repetiții înainte de marele spectacol pentru olimpici.

Târg de Ofertă Educațională pentru clasele a VIII-a

Luna Europei

  • 8 – 9.05, mini-proiecte tematice(realizare, prezentare, expoziție);
  • 9.05 – Cod vestimentar special(Alb pentru Pace, Albastru pentru Europa);
  • 13 – 30.05, dezbateri despre educație și învățarea în școli;
  • 14 – 23.05, ”Meserii ale prezentului, oportunități ale viitorului”(activități dedicate orientării profesionale pentru clasa a VIII-a; invitații valabile pentru elevi-părinți):
    • 14.05, 17.30, Colegiul Tehnic ”Carol I”;
    • 23.05, 17.30, Auchan, Centrul Comercial;
  • 27-29.05, ”Turist în Europa”(costume, tradiții, personalități europene)

30-31.05, Zilele Copilăriei(sport, muzică, teatru)

Condiții – pretransfer consimțit(MRU)

Vacanță plăcută!

Moara Nouă: mulți copii, cadouri oferite de elevii ȘC. 59, pungi cu de toate pentru toți … Zâmbete mari de fericire pentru copiii din familiile nevoiașe, lacrimi pentru bunicii care se bucură pentru nepoți… Moara Nouă vă mulțumește!

Ghencea – Centrul social: cozonacii au fost dăruiți persoanelor în vârstă, care se vor bucura pentru masa de Paști… care va fi așa cum se cuvine. #59 rezistăm prin dragoste și omenie!

Ce mai face Iepurașul?

Urgent! Depunere dosare

Echipe de aur

După ani și ani de muncă, după mii de ore de pregătire, a sosit și momentul laurilor. Felicitări!

Alături de ei, echipa de handbal aduce aurul acasă. Bravo! Suuces la faza națională!

 

Card pentru burse

  • părinții care doresc să completeze documentele pentru a obține un card de burse(au bifat opțiunea pentru informare) sunt așteptați luni(15.04) și miercuri(17.04), de la 18.15, în sala de lângă secretariat.

Campanii umanitare, 8 – 16.04.2019:

  • Un cozonăcel pentru un suflețel, donații pentru Centrul Social Ghencea, responsabil de activitate prof. Ioniță(Cărnuță) Gabriela;
  • Iepurilă, Săpunel și Șosețel pentru un suflețel, donații pentru copiii din Moara Nouă(produse de igienă personală, ciorapi, șosete, dulciuri și cărți), responsabil de activitate prof. Moldovan Ioan

Rezultate de aur:

  • 3 elevi sunt calificați la fazele naționale ale concursurilor și olimpiadelor școlare: N V(8 B), Z In(7C), Z I(5A);
  • Echipa de teatru coordonată de familia Ifrim și elevul M R-artă plastică(7C) s-au calificat la Festivalul Internaţional pentru Copii – World Children’s Festival organizat de International Child Art Foundation ( ICAF), Sinaia, 11-14 aprilie 2019 – echipa de teatru joacă pe 13 aprilie și are nevoie de susținere!

Campanie eco -ROREC

  • Protejează-ți sănătatea şi mediul în care trăieşti! Participă la acțiunea de colectare a deşeurilor electrice şi electronice!(10-18.04.2019, la noi, la școală; resp. campanie – clasa a III-a A și a VII-a B)

Simulare de incendiu – exercițiu ISU

Târg de idei înflorite, 26.03.2019

Concursul de limba Engleza FONIX

Cangurul Matematician – Rezultatele pentru Concursul Cangurul – Punctajele obținute de elevi vor putea fi vizualizate pe site-ul https://cangurul.ro/mega/cangurul-matematician, în secțiunea ANALIZA REZULTATELOR numai pe baza parolei bifate pe foaia de concurs. Afișarea punctajelor se va face după aproximativ trei săptămâni de la data desfășurării concursului, cu mențiunea că acest termen nu cuprinde zilele și sărbătorile libere de la stat.

National TV

Programul EURO 200

Onoare campionilor

Cele două echipe de handbal ale școlii noastre dedică victoriile sportivei care i-a inspirat și le este model: Cristina Neagu, fosta noastră elevă. Felicitări pentru calificarea echipelor la faza municipală(martie 2019)!

ÎN ATENȚIA PĂRINȚILOR

Ocuparea orelor vacante

EN 2 – 4 – 6

Poveste de decembrie

Iarna darnică a așternut un strat strălucitor de nea și unul dens de amintiri, iar bradul așteaptă cuminte, visând la Moș Crăciun. După lăsarea nopții, umbre încărcate de dragoste se strecoară prin clase și împodobesc băncuțele cu dulciuri, fructe și cărți de povești. Sclipiri de bucurie apar în ochii celor mici și luminează sufletele noastre bătătorite de cenușiul cotidianului și de prea multă așteptare.

Elevii pregătesc serbarea de final. Este a doua oară în istoria școlii când ideile pornesc de la cei mici, iar festivitățile capătă sens: colinde și prezentări sportive dedicate părinților, comunității, celor care duc tradiția mai departe. Joi, pe înserat, 300 de glasuri au susținut un recital, urmat de două meciuri de handbal desfășurate în onoarea multiplei campioane Cristina Neagu. O luptă pentru fiecare minge, pentru fiecare punct, așa cum au învățat de la cea care le este model.

Ultima noapte de școală, întâia noapte de vacanță … În uralele copiilor, serbarea de topește în meciul final de baschet. Un an dedicat luptei cu noi, cu temerile și limitele noastre…

Mai departe, în spațiu și în timp, trebuie să fie doar dragoste.

Pentru întreaga poveste din 2018, vă mulțumim!

Sărbători fericite împreună cu cei dragi!

Urare

Centenar

19.12.2018, finalizarea campaniei – Fam. Mustățea – Negoiaș și autoritățile locale au împărțit tot ce ați donat cu atâta dragoste

Asistenții sociali au avut liste complete cu cei care aveau nevoie de ajutor.

5.12.2018 – Ajutoarele lui Moș Nicolae vor ajunge la Moara Nouă(PH). Vă mulțumim pentru sprijinul acordat! Surplusul de produse se va îndrepta spre cele mai sărace familii din Vrancea(resp. prof. Negoiaș Carmen).

CES – Aplicarea_unitară_a_HG564_din_2017_privind_acordarea_drepturilor_copiilor_cu_ces;

8.12.2018, 9.00-11.00, Deschiderea unui nou centru în cadrul proiectului CPPPERM(LEGO MINDSTORM)

20.12.2018 – Se reiau procedurile pentru premierea olimpicilor&elevilor cu medii mari. Primăria Municipiului București a modificat calendarul. – link – 


PMB

  • Mulțumim televiziunilor Național TV și Digi24!
  • Copiii au pregătit Serbarea Centenarului.

  • Cu mic, cu mare, am venit la Marea Adunare.

  • Fiecare moment a fost pregătit cu drag.

  • Corul școlii și elevii claselor primare au încântat publicul.

  • Elevii au decis, prin vor, premiul de popularitate pentru echipele din concurs.

  • În costume populare, toți elevii au sărbătorit Centenarul.

  • Centenarul înseamnă solidaritate! Consiliul Elevilor și personalul școlii au început campania de colectare de încălțăminte,  îmbrăcăminte, alimente și dulciuri pentru familiile nevoiașe din Moara Nouă(PH). Cel puțin 20 de copii au nevoie de încălțăminte călduroasă. Orice ajutor contează.

 

LA MULȚI ANI, ROMÂNIA!

  • Azi, 21.11.2018, a avut loc concursul intern de pictură dedicat Centenarului.  În perioada 23 – 28.11, toți elevii vor vota pentru Premiul de popularitate artistică. Detalii pe pagina de Proiecte și programe
  • Continuă excursiile și vizitele dedicate Centenarului(17.11, 24.11): Turul muzeelor bucureștene(resp. prof. Manta E și reprezentantul părinților, dna Hoaghea D.) și Fort 13(resp. dir educativ Andone A și dir.Copăcel P). 
  • Centenar cu micii exploratori
    • Elevii claselor V A, B, D, VII A, C la Muzeul Cotroceni, Muzeul de Geologie, Muzeul Antipa, Institutul Astronomic
      Organizatori – Consiliul Reprezentativ al Părinților(președinte Zaharia D.) și responsabil de proiect, prof. Manta E.

Concursul Profu’ de Mate(19-23.11.2018) se apropie de final. Felicităm elevii care au avut curajul să participe!

Sportul ne unește!

Cursuri gratuite pentru părinți

  • 12.11.2018, diseminarea activității de sproiect în cadrul activității metodice zonale organizată de școala noastră;
  • 1.11.2018, Noaptea de ”Joc și legendă”(5 C)

Într-o perioadă în care tehnologia ia avânt, rareori mai vedem copiii jucând Baba Oarba, V-ați ascunselea, Frunza sau Țară, țară, vrem ostași. Și totuși, aceste jocuri ale copilăriei dezvoltau abilități importante care nu pot fi formate prin alte forme de joc. Promovarea lor prin intermediul părinților conduce la securizarea emoțională a copiilor.

Resurse pentru părinți și cadrele didactice

Comunicat de presă

– Primăria Sectorului 6 –  Centre de Excelență

– PMB

EN8(cf. ISMB.edu.ro)

Documente 

Lista cu mijloacele de învățământ omologate, în perioada mai-iulie 2018, în vederea utilizării lor în învățământul preuniversitar

Clasa a VIII-a

ISMB

TELVERDE

*Ordinul nr. 3480/2018 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.576/2011 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat

Evaluarea Națională 2018, clasa a VIII-a (site ISMB)

Admiterea 2018

Evaluarea națională – cls II-IV-VI, VIII

EN 2 – 4 – 6

Compendiu – Compendiu_clasa_a_V-a

Consiliere și dezvoltare personală

5.01.2018 – Auxiliare aprobate/avizate de MEN (CNEE)

Structura anului școlar

 

Burse

  • pentru elevii cu ces (4.05, 7-8.05)

LEGE

pentru modificarea art. 84 alin. (1) şi (4) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articol unic. — La articolul 84 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, alineatele (1) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„Art. 84. — (1) Elevii din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de tarif redus cu minimum 50% pentru transportul local în comun, de suprafață, naval şi subteran, precum şi pentru transportul intern auto, feroviar şi naval, pe tot parcursul anului calendaristic.

(4) Elevii beneficiază de tarife reduse cu minimum 75% pentru accesul la muzee, la concerte, la spectacole de teatru, de operă, de film și la alte manifestări culturale și sportive organizate de instituții publice.”

Ordinul ministrului Educației Naționale nr. 5.645/2017 privind aprobarea Metodologiei de evaluare a calității proiectelor de manuale școlare pentru învățământul preuniversitar pentru anul școlar 2018-2019

Concluziile studiului rezultat în urma consultării publice privind rolul temelor pentru acasă

*document* Burse, Ordin 5576/2011, *document* Hotărârea nr. 564/2017 privind modalitatea de acordare a drepturilor copiilor cu ces (cerințe educaționale speciale) școlarizați în sistemul de învățământ preuniversitar, *document* PROCEDURA DE SISTEM PRIVIND MANAGEMENTUL DE CAZ PENTRU COPIII CU CES ORIENTATI SCOLAR

Burse

*document* Rechizite școlare gratuite 

***  Anunț-cursuri de învățare a limbii române pentru refugiați

*** Metodologie alegeri Consiliul Elevilor 2017-2018

*** METODOLOGIA – CADRU PRIVIND MOBILITATEA PERSONALULUI DIDACTIC DE PREDARE DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR ÎN ANUL ŞCOLAR 2018-2019

*** Festivalul Național de Creație și Interpretare – muzică folk – “TOAMNA BALADELOR” 2017

Evenimente

Festivitatea Olimpicilor Școlii Gimnaziale Nr. 59

Joi, 7.06.2018, ora 15.00, la Sala Dalles, va avea loc Festivitatea Olimpicilor școlii noastre, eveniment dedicat elevilor care au reușit să performeze în acest an școlar. Ei pășesc pe urmele celor care au muncit pentru un viitor altfel, după sufletul, mintea și speranța lor.

Îi mulțumim lui Liviu Mirea-Ghiban pentru tot efortul pe care îl face sa avem un site în siguranță, pentru implicarea în viața școlii și în promovarea spiritului de echipa! Le mulțumim foștilor olimpici pentru contribuția la renumele școlii! Le mulțumim celor mai inimoși coordonatori de spectacole, Dana și Lucian Ifrim, pentru spectacolul pregătit împreună cu elevii unității noastre!

Le mulțumim colaboratorilor de la Național TV, firma WeCodePixels, voluntarilor de la Junior Achievement și HoneyWell! Îi invităm, cu drag, la spectacol, la Sala Universității Populare ”Ioan I. Dalles”.

Nu-i uităm nici echipa de la Universitatea Populară ”Ioan I. Dalles”, Asociația Părinților Școlii Gimnaziale Nr. 59 și Atelierelor ”Funny Place”. Mulțumim pentru implicare, dăruire și mecenat!

Lansare de carte la Bookfest

Ora de educație rutieră

”Am numărat, am validat comentariile (doar un singur comentariu se validează de la aceeași persoană), iar rezultatele la concursul de popularitate pe Sectorul 6 sunt:

Locul I – Machetă Școala Gimnazială Nr.117 
Locul II – Machetă Școala Gimnazială Sf. Andrei 
Locul III – Machetă Școala Gimnazială Nr.59” (citat)

Am obținut acest loc prin contribuția tuturor celor care ne-au votat și au scris un comentariu pentru noi. Vă mulțumim!

3 A a calificat școala la următoarea fază a competiției. Succes!

Chemăm primăvara prin fapte bune

Un nou premiu, o nouă confirmare

7 B
Olimpiada Siguranței, 29.03.2018

Fundația Principesa Margareta – Centrul Comunitar Generații (ofertă) – Principesa Margareta – Generații

Teatrul – un mod de a trăi intens

Echipa noastră în concurs – Lumini sonore

 

 Scoala_59-Programul_Saptamana_altfel_26-30_martie_2018

Câștigătorii concursurilor interne pentru proiectele propuse de ISMB și Consiliul elevilor:

  • 5 finaliști la Olimpiada siguranței (mai multe informații la pagina ”Premii și concursuri”);
  • Antiviolență, Programul “Săptămâna – Implică-te în viața ta!” – 7 A (spot, prezentare ppt, expoziție de pictură și grafică)
  • Alternative creative pentru timpul liber – 5 B, 5 C, 6 A (pentru Târgul de Mărțișor) și corul școlii (pentru Muzică și Mișcare, o mare sărbătoare)

SIMULAREA EVALUĂRII NAȚIONALE ( 5- 6.03.2018)

Mulțumim pentru sprijinul acordat în Campania DEEE ”Patrula de Reciclare”!  Următoarea activitate importantă va fi în aprilie.

Resurse de învățare pentru nivel primar și gimnazial

După întâlnirea cu Cristina Neagu, o altă campioană ne va vizita, în cadrul unui proiect național de promovare a sportului. Doamna Alina Alexandra Dumitru va fi oaspetele nostru de suflet. Luni, 11.12.2017, reprezentanții tuturor claselor, Consiliul Elevilor și echipele ASMB de juniori.

De 1 Decembrie, elevii claselor I s-au bucurat de darul Primăriei Sector 6. Steagurile primite au fluturat în zi de mare sărbătoare. Imnul și drapelul – daruri de suflet!

Începerea noului an școlar

National TV – Despre noi, despre invitații noștri

O mare campioană a vizitat școala noastră

Ora 15. Împreună cu echipa Digi Sport, multipla campioană a asistat la antrenamentele micilor handbaliști. Cristina Neagu este modelul pe care îl vor urma: talent dublat de multă muncă, studiu, concentrare și perseverență. Eveniment Cristina Neagu

Digi – filmare

Important!

3.08.2017, ora 15 – Marea campioana Cristina Neagu se va întâlni cu micii sportivi ai Școlii Gimnaziale Nr. 59

 

2016 -2017

MEN 

Sprijin pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale (CES) din sistemul de învățământ preuniversitar – CES

Burse – program

13 – 14.07.2017 și 17 – 19.07.2017, de la ora 8.00 la 14.00

Noutăţi din viaţa școlii la rubrica Proiecte și programe

Admitere 2017planificarea ședintelor cu părinții (11.05 – 31.05.2017)

Orientare școlară și profesională – raport opinie-elevi, mai 2017

Clasa a VIII-a

“In contexul aplicarii Strategiei Anticoruptie in Educatie, probata prin OMEN nr. 5144 din 2013, pentru asigurarea unui climat de legalitate si pentru monitorizarea adecvata a riscurilor si vulnerabilitatilor de coruptie in sistemul educational, in perioada desfasurarii examenelor nationale sunt puse la dispozitia publicului urmatoarele canale pentru semnalarea eventualelor nereguri aparute in organizarea si derularea acestor examene:

1. TEL VERDE 0800801100 (apel gratuit)

2. http://www.educatiepentruviitor.edu.ro | (sursa – ISMB)

2016-2017

Euro 200 

Rezultatele elevilor scolii la Evaluarea Nationala – clasa a VIII-a, iunie 2016

Numar de elevi evaluati – 63
Matematica – 6% dintre elevi au obtinut nota 10, 54% dintre elevi au avut note cuprinse intre 8.00 si 9.99
Limba si literatura romana – 2% dintre elevi au obtinut nota maxima si 71% au avut note intre 8.00 si 9.99
Medii finale peste 8.00 – 67% din numarul de elevi inscrisi
Numar de elevi cu medii finale sub nota 5.00 – 1
Elevii au fost repartizati, in majoritatea cazurilor, la liceele dorite.

Alte documente